Dacă nu-ți place să gătești, ceva e-n neregulă cu tine
Generalizez tocmai ca să te agit suficient și să citești ce am de spus legat de gătit și de alte activități specifice femeilor
Îmi place Grecia atât de mult încât încerc să ajung acolo măcar o lună în fiecare an.
Uneori, reușesc.
Alteori, nu.
Apropo, nu e vorba de bani ca să faci asta.
Adică-ți trebuie bani, dar nu atât de mulți pe cât ai crede.
Ce-i drept, prețul cazărilor a crescut în fiecare an.
Acum 4 ani, am stat într-un hotel cu 5 lei/noapte.
Acum 3 ani, am stat în același hotel tot cu 5 lei/noapte.
Acum 2 ani, același hotel, pentru aceeași cazare, dorea 19 lei/noapte.
Adică a crescut prețul de aproape 4 ori, că asta voiam să-ți spun, nu cât plătesc eu pe-o zi de cazare.
Deci e vorba și de bani pentru cazare.
Dar în rest?
Grecia îți oferă posibilitatea de-a nu cheltui prea mulți bani dacă îți alegi o cazare care-ți oferă și o bucătărie și ești dispusă să faci efortul de-a găti o parte din mâncare.
De ce unele femei consideră gătitul o corvoadă
Unele femei vor să facă asta și le face plăcere să facă asta.
Altele, nu.
Consideră că a găti e o corvoadă în general, cu atât mai mult în vacanță.
De unde vine credința asta?
Depinde.
Uneori, e vorba de femei care oricum zi de zi fac asta și se simt epuizate doar la simplul gând c-ar trebui să o facă și în timpul vacanței, chiar dacă la un nivel mult mai redus.
Alteori, e vorba de femei care nu fac asta și tocmai pentru că nu o fac nu-și doresc să o facă vreodată.
După cum vezi, mă refer doar la femei.
O fac intenționat în speranța că dacă e cineva ofensabil pe tema aceasta se va supăra și se va deazbona și amândouă vom fi fericite.
Persoana în cauză pentru că mi-a dat o lecție, iar eu că mă voi amuza pentru că persoana în cauză crede că mi-a dat o lecție.
Este gătitul o corvoadă?
Ca orice lucru de pe lumea aceasta, poate fi o corvoadă sau o plăcere.
În funcție de ce?
În funcție de cât ești capabilă să vezi sensul și semnificația gătitului.
Dacă nu vezi dincolo de stat în picioare, în miros și abur, puțin probabil să înțelegi sensul și semnificația gătitului.
De asemenea, dacă ți se pare că gătitul consumă prea mult timp și că e mai deștept să comanzi la un serviciu de gătit sau printr-o aplicație de livrare, atunci iarăși n-ai habar de sensul și semnificația gătitului.
Și atunci, e firesc să ți se pară că gătitul este corvoadă în situația în care ești nevoită să gătești.
De ce este gătitul o formă de exprimare a dragostei
În fine, care-i treaba cu gătitul?
În profunzime, gestul unei femei de-a găti este o formă primivită și profundă de exprimare a dragostei.
În general, oamenii au impresia că “primitiv” înseamnă automat ceva rău.
Ceva ce ar trebui să fie dat deoparte pentru a face loc progresului.
Doar că tu însăți ești formată dintr-o grămadă de elemente primitive - organismul tău este produsul unor procese evolutive care au durat milioane de ani.
Iar pentru ceva format acum foarte mult timp, nu tot ceea ce îi oferi din zona “progresului” este benefic.
În fine, gătitul implică mâncare, iar mâncarea implică supraviețuire.
Iar supraviețuirea este una dintre programările fundamentale din noi.
De asta, când o femeie gătește, atinge zone emoționale pe care alte activități nu le ating deloc sau le ating de-o manieră superficială.
Și de asta, gătitul este o formă de exprimare a dragostei.
Poate fi vorba de dragoste față de tine însăți atunci când gătești pentru tine.
Sau poate fi vorba de dragoste față de alții atunci când gătești pentru alții.
Sau poate fi vorba de ambele tipuri de dragoste când gătești pentru tine și pentru cei pe care-i iubești.
De ce multe femei sunt deconectate de acestă formă de exprimare a dragostei
Dacă te-ai trezit pufnind încă de când ai citit titlul, e foarte bine.
Ai șansa să-nveți ceva despre tine.
Ceva folositor mai ales dacă deja ți-ai spus în timp ce citeai că tu ești mai mult decât o simplă bucătăreasă.
Sau dacă ai probleme să-ți găsești pe cineva sau ai deja pe cineva, dar relația voastră e veselă ca o ușă de debara.
În primul rând, ești deconectată de ideea de gătit pentru că ești deconectată de tradiții. Ori pentru că mama ta nu a gătit pentru tine și ai tăi, ori pentru că la un moment dat ai tăi au crezut că-ți fac un bine dacă “te protejează” de astfel de activități.
De câteva decenii bune, oamenii au început să creadă că dacă își învață copiii să gătească, să repare lucruri, să muncească în gospodărie etc. îi îndepărtează de o viață specifică intelectualilor sau celor care nu sunt nevoiți să facă astfel de activități pentru că au o situație bună și fac alții pentru ei.
Ceea ce e fals și trist în același timp.
Fals pentru că nimic nu te-mpiedică să înveți să gătești, să repari lucruri și să muncești în propria gospodărie, iar în același timp să performezi și școlar / intelectual.
Trist pentru că majoritatea celor care au performat doar academic și sunt rupți de chestiunile acestea fizic - tradiționale sunt niște mapeți ușor de prostit, des inadaptați și des subțiri în ceea ce privește caracterul.
În al doilea rând, ești deconectată de ideea de gătit pentru că ai o relație proastă cu timpul.
Adică ai impresia că gătitul poate reprezenta o pierdere de timp și vei găsi tot felul de argumente în favoarea acestei idei. De exemplu, dacă ești captivă în lumea corporatistă, poți ușor să faci un calcul legat de cât valorează o oră pentru tine.
Îți știi venitul lunar, știi câte ore lucrezi într-o lună, și afli cât costă o oră de-a ta.
Asta dacă te referi la bani.
Poate ești atât de înecată în lumea corporatistă încât muncești des peste program sau nu doar muncești mult ca volum de ore, ci și mult din perspectiva intensității activității pe care o faci.
Poate ești super stresată.
Prin urmare, o oră de timp liber, atunci când apare, ți e pare că e mult, mult mai bine utilizată relaxându-te pe net sau urmărind un serial bun sau discutând cu o prietenă sau ieșind la o cafea decât să gătești.
Doar că acestea sunt forme maligne de înțelegere a valorii timpului.
Nu-l valorizezi prin tine, ci prin cei care te controlează zilnic în timpul programului și chiar după, dacă ai niște șefi abuzivi.
Dovada că femeile “moderne” habar n-au să gătească
Majoritatea femeilor “moderne” sunt dezastru când vine vorba de aceste “skill”-uri.
Nu e nevoie să mergi din ușă în ușă și să guști ceva gătit de aceste femei.
E suficient să vezi cât de scăzut este nivelul mâncării din majoritatea restaurantelor sau a mâncării pe care o oferă așa zisele servicii de catering.
Dacă nivelul gătitului acasă ar fi la un nivel crescut, ar fi nevoite și aceste afaceri să-și crească nivelul în general.
Dar nivelul este atât de scăzut, încât majoritatea acestor afaceri își pot permite să pună orice-n farfurii.
Sigur, dacă n-ai repere legate de ce-nseamnă mâncare bună, atunci e firesc să ți se pară orice tristețe culinară ca fiind ceva excelent.
Dacă însă ai face efortul de-a-nvăța să gătești, ai vedea că nu orice-ți aduce chelnerul la masă este OK calitativ, că nu orice produs numit șmecheresc “tradițional” sau “de casă” își merită numele, că nu orice livrare de la un serviciu de gătit la oală este ceea ce trebuie să fie.
Ai începe să înțelegi că inclusiv produsele pe care le cumperi din magazin, preparatele clasice - mezeluri, lactate etc. au o calitate diferită în funcție de tot felul de factori, nu doar în funcție de preț.
Dar iarăși, ai nevoie de repere reale ca să faci această diferență.
În fine, am spus mai sus că gătitul este o formă de exprimare a dragostei față de tine însăți sau față de ceilalți, în funcție de cei pentru care gătești.
Unul dintre motivele pentru care femeile “moderne” nu ști să gătească este și acela că nu știu să se îngrijească.
Ca să înțelegi asta trebuie să-nțelegi ce-nseamnă cu adevărat să te îngrijești.
Nu este vorba de-a merge la salon ca să-ți faci unghiile și să-ți aranjezi păru, deși aceste activități sunt importante.
De asemenea, nu este vorba de-a te răsplăti cu dopamină ieftină pe Facebook, Instagram sau TikTok.
Nu este vorba de mers în club.
Nu e vorba de pierdut bucăți valoroase din tine pe Tinder.
Nu este vorba de a bea un vin bun pentru că ți se pare cool să consumi alcool.
Este vorba de-a avea grijă reală de tine.
Și, de cele mai multe ori, a avea grijă reală de tine implic activități aparent banale.
Somn suficient în defavoarea statului cu ochii în ecrane.
Sau citit cărți fizice în defavoarea binging-ului de seriale.
Și chiar gătit cu o atitudine real pozitivă în defavoarea mâncatului de prostii.
PS: mereu m-a fascinat -amuzant remarca legată de tendința bărbaților de-a-și risca inclusiv viața când vine vorba de-a-și apăra femeia și copiii și nesimțirea feministă a unor cucoane cărora li se pare exagerat să-și miște fundul și să le facă respectivilor bărbați un simplu sandviș.